Africa · MAROC · Travel

Maroc pe cont propriu – organizare, itinerariu și costuri

Chefchaouen – misteriosul oraș albastru

Când vine vorba despre vacanțe, pentru cei mai mulți dintre noi principalul aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este BUGETUL.

În același timp există și ideea preconcepută și total eronată ( în ceea ce mă privește) că pentru a avea garanția unui sejur reușit ai nevoie de sume considerabile, chiar colosale când vine vorba de destinații mai îndepărtate. În consecință, foarte multe persoane consideră că nu pot / nu își permit o vacanță în afara granițelor.

Dacă articolul trecut în care am împărtășit experiența noastră din Orașul Roșu ți-a stârnit curiozitatea și cheful de plimbare dar încă ai convingerea că trebuie să câștigi la Loto sau să primești vreo moștenire neașteptată 🤔 pentru a vedea cu ochii tăi frumusețile din Regat – am o veste bună – GREȘEȘTI!

Și, ca nu cumva să crezi că bat câmpii, am scris articolul acesta în care îți voi povesti cum am organizat și pus în practică escapada noastră din nordul Africii pentru care am plătit fabuloasa sumă de…. Îți spun la sfârșit!!!

Primul pas a fost, evident, alegerea destinației și vânarea biletelor de avion – cred că ai înțeles deja că am plecat la craierit pe cont propriu.

Îmi doream de mult să ajung în Africa iar noiembrie ( 2019 ) era luna în care aveam concediu așa că, pornind de aici și de la bugetul de 500€ pe care îl alocasem pentru zbor și cazare ( da, știu, sunt zgârcită tare ☺️) am început căutarea celor mai accesibile destinații. Visam la Egipt însă zborul până acolo mi-ar fi epuizat aproape tot bugetul la momentul respectiv.

După câteva căutări pe Momondo am înțeles că cea mai bună variantă ar fi Maroc. Deși nu exista un zbor direct din România către niciunul dintre orașele din Regat la momentul acela, prețul pentru combinația România – Italia – Maroc dus-întors era unul ok așa că ne-am decis relativ repede.

Asta se întâmpla la începutul lui 2019 iar de atunci și până am achiziționat efectiv biletele de avion – martie – a început documentarea și planificarea temeinică cu ajutorul sfântului Google.

Îmi doream neapărat să ajung la Chefchaouen iar asta presupunea să aterizez în nordul țării – la Tanger. De asemenea, ultima perioadă a vacanței am hotărât să o petrecem în Marrakech – prea erau frumoase poveștile atâtor călători care ajunseseră înaintea noastră pe tărâmul celor 1001 nopți ❤️!!!

Așadar am optat pentru zborurile București – Milano Bergamo – Tanger la dus iar la întoarcere Marrakech – Milano Bergamo – București pentru care a plătit 320€ pentru 2 persoane și un singur bagaj suplimentar (Ryanair priority) pe fiecare segment de zbor.

Pentru hotel am avut rezervări cu anulare gratuită peste tot, având în vedere că urma să călătorim abia peste mai bine de jumătate de an. Am folosit Booking pentru asta iar costul celor 8 nopți de cazare cu mic dejun a depășit cu doar 120€ bugetul stabilit inițial 😜.

Treacă de la noi!!! Zic eu că 300€ pentru toată perioada asta este un preț mai mult decât rezonabil!!! SĂ ÎNCEAPĂ AVENTURA!!!

Sigur că bugetul pentru activități, masă, sightseeing… depinde de la persoană la persoană, de așteptările și nevoile personale, de ceea ce îți propui să faci și să vezi în vacanță, de stilul tău de a călători. Poți să o scoți la capăt cu puțin peste 1000€ în 10 zile, așa cum a fost cazul nostru, sau poți cheltui o mică avere.

Dacă tot vorbim de bani, trebuie să ști că moneda oficială în Maroc este Dirhamul ( MAD sau DH) iar paritatea cu leul românesc este 1 MAD = 0,45 RON. Totodată, ai în vedere că este o monedă cu circuit închis, deci nu te obosi să cauți Dirham pe la casele de schimb valutar din România că nu vei găsi. Și încearcă să schimbi mai puțini bani în moneda locală în ultimele zile ale sejurului întrucât, dacă nu vei reuși să îi cheltui, îți vor fi confiscați la aeroport.

Acestea fiind spuse – haideți cu noi în Maroc!!!

ZIUA 1

Ajungem destul de târziu pe aeroportul Ibn Batouta din Tanger – nu mai țin minte exact ora – cert este că magazinele din aeroport erau închise și planul meu de a cumpăra un sim local care să ne faciliteze navigarea pe internet a suferit unele modificări 😁. Am rezolvat asta a doua zi!

De acolo am luat un taxi ( cel mai probabil la suprapreț 😂 – 200 MAD) până la Hotel Mamora, un spațiu de cazare decent, cu camere mobilate basic dar curate, baie privată cu duș, chiar la intrarea în centrul vechi al orașului – Medina. Mi-a plăcut mult zona de recepție a hotelului și terasa acoperită de la ultimul etaj unde am servit în fiecare dimineață un mic dejun variat și îndestulător iar ca bonus – vedere panoramică la golful mediteranean și zona portului ❤️!

Zona de recepție și vederea de pe terasa restaurant a hotelului Mamora – Tanger

Pentru 2 nopți de cazare cu mic dejun am plătit în jur de 65-70€ iar prețurile pentru prânz /cină sunt relativ mici, ca mai peste tot pe unde am mâncat în Maroc. În general felul principal alături de câteva sucuri, ceai și cafea nu ne-a costat nicăieri mai mult de 250 MAD ( aproximativ 125 Ron/ 2 persoane).

Mic dejun și prânz la Mamora Hotel

ZIUA 2

Imediat după micul dejun ne-am îndreptat către autogara din Tanger ( Gare Routiere) pentru a lua un autobuz local al companiei CTM care avea să ne ducă în aproape 3 ore la Chefchaouen, micuța și pitoreasca așezare din munții Rif care mă atrăgea ca un magnet – dacă ai curiozitatea să faci o simplă căutare pe Instagram după #chefchaouen sau #bluepearl o să înțelegi ce vreau să spun 💙!

Nu sunt prea multe variante de a ajunge acolo din Tanger. Există o singură cursă pe zi cu plecare în jurul prânzului sau, în cazul în care nu ești dispus să folosești transportul în comun și, bineînțeles, dispui de un buget mai generos, există numeroare agenții locale care organizează tururi de o zi către frumoasa așezare albastră.

Un taxi ne-a dus până la autogară ( iar altul ne-a adus seara înapoi ) pentru aproximativ 300MAD ( suntem praf la negociat 😜), nu înainte de o primă vizită într-un magazin local pentru o cartelă SIM locală pentru care am platit 50MAD. Am folosit Telecom Maroc iar acoperirea este una destul de bună.

Biletele de autobuz le-am cumpărat de la ghișeul aflat într-o clădire nouă și modernă ( majoritatea gărilor și autogărilor din marile orașe marocane sunt renovate sau chiar au sedii complet noi). Aici am găsit un loc ticsit de localnici gălăgioși și încărcați cu tot felul de bagaje. Fiecare avea tendința de a vorbi mai tare decât cel de lângă el și toți păreau să vorbească în același timp 😳!!!

Nu se observa un șir bine delimitat la casele de bilete, se mergea mai mult după modelul „grămadă” și a durat ceva până ne-am prins că femeile trebuie să stea într-un rând separat, paralel ( în teorie) cu cel al bărbaților. WELCOME TO THE ARAB WORLD 😁!!!Am plătit cei 60MAD de persoană pentru călătorie și am ieșit pe peronul la fel de aglomerat încercând să identificăm autobuzul nostru.

Au mijloace de transport în comun destul de ok, cele de la CTM ( mai ieftine) nu sunt întotdeauna foarte curate și le vei găsi mai tot timpul aglomerate. În plus, „parfumul” ambiental nu cred că va fi tocmai pe placul simțurilor tale olfactive 😅!

Din autogara Chefchaouen ( asta era dărăpănată rău, probabil nu ajunseseră cu lucrările de renovare până în zona munților 🤔) am luat un taxi până la intrarea în Medina. Am plătit doar 40 MAD de data asta și am plecat cu convingerea că începem să ne descurcăm la târguit. Aveam să descoperim la întoarcere că nu este chiar așa – pentru aceeași distanță am scos atunci din buzunar 30 MAD. Mai aveam de învățat!

Deși mi-aș fi dorit să explorez pe cont propriu cât mai mult, pentru Chefchaouen a fost nevoie să fac un compromis datorită timpului foarte scurt pe care îl aveam la dispoziție efectiv în zonă – ultimul autobuz ( și singurul, de altfel) care pleacă din Chefchaouen înapoi către Tanger este undeva pe la ora 17.30 așadar aveam mai puțin de 3 ore la dispoziție pentru a acoperi principalele zone de interes. Singura posibilitate era să rezerv un tur cu un ghid local ceea ce am și făcut și mă declar super mulțumită de alegerea inspirată. Am fi riscat să ne pierdem, la propriu, pe străduțele înguste și întortocheate din Medina și nici nu am fi acoperit totul. Am rezervat în avans cu câteva săptămâni un tur foto – da, da, ne-am ales și cu niște fotografii superbe făcute de ghida noastră Renay de la The Chaouen Insider – totul pentru 60€/ 2 persoane

Am făcut o oprire pentru un prânz întârziat la renumita Cafe Clock pe care cu greu am găsit-o în interiorul orașului vechi. Acolo trebuia să ne întâlnim cu ghida noastră și până să apară aceasta am decis să ne potolim foamea… și nervii ( soțul era de-a dreptul exasperat de labirintul Medinei). Aceeași sumă modică am plătit-o și aici pentru consumație, undeva în jur de 150 MAD pentru prânzul și sucurile noastre plus cafeaua lui Renay care a venit între timp și apa plată la 2 litri pe care am luat-o la pachet.

În sfârșit, am găsit-o 😜
Priveliște de pe terasa Cafe Clock – Chefchaouen

După 2 ore intense de colindat și pozat pe străduțele colorate în toate nuanțele de albastru pe care ți le poți imagina și după numeroase pahare de fresh de portocale delicios, ne luam la revedere de la minunata Renay și plecam către autogară. Pe la 20.00 cred că eram înapoi în Tanger, frânți de oboseală și cu unica dorință a unei cine copioase, un duș fierbinte și…somn.

Dacă ai mai mult timp la dispoziție, îți recomand cu tărie să petreci măcar o noapte în Chefchaouen pentru a te bucura pe îndelete de frumusețea uluitoare de aici. Nu ai neapărat nevoie de ghid, în opinia mea. Dacă ai 2 zile la dispoziție ia-o la pas și aventurează – te pe străduțele întortocheate, te vei rătăci dar…cine nu pățește asta în Medina 😁?

Le-am și gustat – sunt delicioase!!!
Tu câte nuanțe de albastru cunoști?

ZIUA 3

Se spune că cine se trezește de dimineață ajunge departe iar noi exact asta aveam în plan pentru acea zi – ne propusesem să explorăm la picior orașul care ne găzduise 2 nopți și apoi să dăm fuga la vreo 390 km mai spre sud, la Casablanca.

Suntem matinali în vacanțe așa că nu ne-a deranjat chemarea la rugăciune a muezinului, care răsună cu precizie de ceasornic în fiecare dimineață înainte de răsăritul soarelui. Dacă ești genul de turist căruia îi place să lenevească printre cearșafuri până mai târziu, ai grijă să îți alegi un hotel mai îndepărtat de moschee – chiar și așa, am senzația că ceva, ceva, tot va răzbate până la tine la cât de multe lăcașuri de cult am văzut pe acolo 😊.

Se mai spune și că ziua bună se cunoaște de dimineață! La fel și aia…mohorâtă!!!

Ne-a fost clar încă de la micul dejun că vremea se decisese să ne joace feste – când soare, când ploaie…așa că am scos la înaintare planul B ( sunt un turist prevăzător și am întotdeauna un plan B 😀 ). Imediat după masă și check out ne-am abandonat avuția în depozitul pentru bagaje al hotelului și ne-am îndreptat către zona portului, la doi pași de hotel.

Moschea din zona portului, vis a vis de stația bus – ului turistic

Autobuzul turistic sau Sightseeing Bus – Hop On Hop Off – este soluția potrivită în caz de vreme nefavorabilă sau timp limitat – noi ne regăseam în ambele situații 😊.
În Tanger are două rute – una care acoperă centrul orașului cu principalele sale atracții iar cealaltă te poartă pe coastă și printr-un peisaj montan de o frumusețe aparte către Cap Spartel – cel mai nordic punct al Africii și locul unde Oceanul Atlantic întâlnește Marea Mediterană, continuând spre Grota lui Hercule – alt „must see“ dacă tot te afli prin zonă!

Cap Spartel – unde Mediterana întâlnește Atlanticul
Grota lui Hercule
Cap Spartel

Partea bună este că în Tanger nu trebuie să plătești separat pentru fiecare rută cum se-ntâmplă prin marile capitale europene. Cu același bilet te urci și cobori de câte ori vrei timp de 48 de ore în oricare dintre autobuzele double decker, indiferent de ruta acestuia. Partea EXCELENTĂ este că ajunge și în zona gării deci te scutește de negocierile cu taximetriștii în cazul în care ai vreun tren de prins – nouă ne-a prins numai bine!

Am scos din buzunar câte 140 MAD de persoană pentru acest tur de oraș și ne-am transformat ziua mohorâtă într-o zi perfectă. Între timp ieșise și soarele iar periplul nostru prin cosmopolitul și multiculturalul Tanger se apropia de sfârșit. Un ultim prânz la Mamora și…la gară!
Ne așteapta Casablanca cu a sa bijuterie arhitecturală – Moscheea Hassan II ❤!

Gara din Tanger

Biletele de tren le poți cumpăra on line sau direct la fața locului – de la ghișeu sau de la automatele de bilete prezente în mai toate gările din marile orașe iar informațiile referitoare la orarul plecărilor , destinații și prețul biletelor le găsești pe ONFC Maroc. Noi am ales un tren de viteză Al Boraq pentru care am plătit 210 MAD de persoană – bilet la clasa a 2-a. Trenurile arată impecabil și respectă întocmai orarul de plecare.

Sursa: onfc.ma
Sursa: onfc.ma
A ajuns până la 320 km/h 😳

În aproximativ 2 ore eram deja în gara din Casablanca de unde am pornit pe jos către hotel, acesta aflându-se la o plimbare de vreo 15 minute conform GPS-ului. Hotelul Manzil este unul modest, ușor degradat și cu un miros dubios de mucegai pe holuri. Camerele, în schimb, sunt curate și spațioase. Amplasat convenabil într-o zonă liniștită ( din ce am apucat noi să vedem în acea seară), aproape de magazine și restaurante – este alegerea perfectă pentru un sejur de 1-2 nopți. Noi am rămas doar una! Singurul motiv pentru care am ținut neapărat să ajung în orașul de pe malul Atlanticului era Moscheea Hassan II.

Am plătit puțin peste 40€ pentru cazare și după ce ne-am inspectat un pic camera am luat-o la pas prin zonă în căutarea unui restaurant – stomacul nostru dădea semne de nervozitate încă de o oră înainte 😁. Ne-am potolim foamea cu niscaiva preparate pe bază de fructe de mare la un restaurant foarte cochet din apropiere ( nu-mi amintesc cât am plătit acolo – nu am numărat chiar toate foile din plăcintă 😅 în vacanța asta) și…la somn! – ne așteapta o altă zi intensă.

ZIUA 4

După micul dejun am plecat pe jos înspre Moschee chiar dacă erau vreo 3 km până acolo. Ne-am oprim pentru o a doua cafea pe drum și, cât am savurat delicioasa licoare…a început ploaia 😢. Schimbare de plan – luăm un taxi! Nu îmi amintesc să fi plătit prea mult însă ceea ce mi-a rămas întipărit în memorie este starea deplorabilă a mașinii – o șipcă poziționată transversal susținea scaunele rupte din față iar zgomotele pe care le scotea la fiecare schimbare de viteză sau accelerare erau de-a dreptul îngrijorătoare. Până să ajungem la destinație – ploua deja cu găleata! Cu machiajul ușor…deranjat ( eu) și adidașii plini de apă ( amândoi) ne-am îndreptat către casa de bilete și am așteptat cuminți să înceapă turul.

Vizita ghidată costă 140 MAD de persoană și te asigur că merită fiecare bănuț. Pentru orele de vizită și preț te poți informa în avans pe site-ul oficial Hassan II Mosque. Ce păcat că vremea nefavorabilă nu ne-a permis să admirăm pe îndelete și detaliile din exterior – motiv pentru o a doua vizită, poate într-un anotimp diferit când soarele este mai generos cu turiștii.

Vorba aia românească – Arăți cam…plouat! ☺️
…nici eu nu stau mai bine 😂

Găsim cu greu un taxi disponibil și dăm fuga la hotel după bagaje iar mai apoi la gară fix la timp pentru a prinde trenul către Marrakech. Mă informasem de acasă cu privire la orarul tuturor mijloacelor de transport în comun pe care urma să le folosim și, prin urmare, știam deja la ce oră ar trebui să fiu în Gară. Am decis să plecăm cu Al Atlas în jurul orelor 13.30. Durata călătoriei este de 2h40min, așadar urma să ajungem la destinație puțin după ora 16:00. Aveam oarece temeri în legătură cu cel mai haotic oraș din Maroc și nu prea îmi doream să mă prindă noaptea pe străzi. Am plătit 150 MAD pentru un bilet și, plini de bucurie într-un mix ciudat cu teama, ne urcam în trenul plin de localnici și turiști deopotrivă care urma să ne ducă în cel mai colorat, haotic, gălăgios, aglomerat și MAGIC oraș din Regat 🇲🇦. Ți-am povestit deja AICI ce impresie mi-a lăsat inițial Orașul Roșu și cum am încheiat prima noastră seară în Marrakech.

ZIUA 5

Nu voi insista prea mult aici asupra ultimelor zile petrecute în Marrakech întrucât ți-am povestit câte ceva în articolele precedente și, în plus, risc ca acest post să devină mult prea lung ( sper că nu te-am plictisit deja 😳).

Am sărit peste micul dejun pe care îl aveam inclus în prețul cazării la Riad Bab Lakhmiss ( 180€/5 nopți) deoarece trebuia să plecăm de dimineață- cred că în jur de ora 6.00. Aveam rezervată încă de acasă o excursie de o zi către Ouarzazate și Kasbah Ait Ben Haddou care ne-a costat 25€/persoană și pentru care tu, dacă o vei rezerva la fața locului printr-o agenție locală ( și NU online prin getyourguide ca noi 😁) sigur vei plăti mai puțin. În preț nu sunt incluse și biletele de acces la site-urile vizitate – pentru acestea am plătit suplimentar: 80 MAD pentru Studiourile de film Atlas și 30 MAD pentru site-ul Patrimoniu UNESCO – Ait Ben Haddou. Am revenit destul de târziu la locul de cazare, undeva pe la 21.00.

Studioul de film Atlas
Studioul de film Atlas
Ait Ben Haddou
Ait Ben Haddou
Ait Ben Haddou
Ghidul nostru berber👌

ZIUA 6 – 7

Aceste zile le-am dedicat explorării orașului gazdă. Zeci de kilometri la picior, după cum ne confirma aplicația de măsurare a pașilor. Am observat îndeaproape ritmul vieții localnicilor și obiceiurile lor, am bifat aproape toate atracțiile din zonă și ne-am îndopat cu toate varietățile de tajine pe care le-am găsit! 😝 Am scris despre toate astea AICI iar acum nu voi menționa decât costul aproximativ al biletelor la obiectivele turistice locale vizitate de noi – 20€/ persoană.

ZIUA 8

În ultima zi a șederii noastre în Regat, după două zile intense în efervescentul Marrakech, plecăm în căutarea liniștii și a calmului despre care citisem că le vom găsi în frumosul oraș portuar Essaouira – vechiul Mogador. Un autocar modern și curat al companiei Supratour ne va duce în fix 3 ore în cel mai romantic loc din Maroc. Supranumit și Mireasa Atlanticului, Essaouira este într-adevăr o perlă rară ❤️. Cu reflexii alb-albastru, fragilă și prețioasă, apărată împotriva freneziei Atlanticului de meterezele sale de culoarea mierii, acest oraș ne-a cucerit cu atmosfera sa degajată. Am vizitat în tihnă Medina și Souk-ul colorat ( aici comercianții nu te agasează precum cei din Marrakech ), am admirat pescărușii care parcă stăteau la taifas cu turiștii ( în realitate, așteptau firimiturile de pâine cu care aceștia i-au obișnuit) și am testat o mulțime de dulciuri tradiționale al căror nume nu l-am reținut dar te asigur că sunt absolut delicioase. Pașii ne-au purtat apoi către zona vaselor de pescuit și a pieței de pește unde localnicii vând captura din ziua respectivă. Ne-am potolit foamea cu preparate din fructe de mare și ne-am odihnit piciorele pe o bancuță, la umbră, în sunetul valurilor înspumate. Câțiva surferi exersau pe plăci în depărtare iar turiști și familii de localnici cu copii se plimbau agale de-a lungul promenadei. Nu aș mai fi plecat de acolo!!! Știu sigur că data viitoare când voi ajunge în Maroc ( pentru că sigur va exista o „data viitoare” ❤️) voi rămâne câteva zile în Orașul bătut de vânt.

Essaouira ❤️

Cu același autocar facem cale-ntoarsă pe seară, călătorie pentru care am plătit 80 MAD de persoană pe fiecare sens. O ultimă cină în Orașul Vechi din Marrakech și ne pregătim de plecarea către casă 😭!

Medina Marrakech
Medina Marrakech
Kui-Zin Medina Marrakech
Aere de sultan 🤴

ZIUA 9

Ne luăm la revedere de la gazdele noastre minunate și pleacăm către aeroportul Menara din Marrakech, conduși de un taxi rezervat de cei de la Riad și pentru care am plătit 20€. VOM REVENI!!! ❤️

Aeroportul Menara

Dacă tot ai ajuns până aici, mai ai puțintică răbdare și facem și socotelile imediat.

Zbor – 160€ Cazare 8 nopți cu md – 150€ Cheltuieli transport public – 64€ Cheltuieli taxi – 50€ Excursii / Sightseeing – 69€ Bilete acces muzeu – 45€ TOTAL : 538€/ persoană

În ceea ce privește cheltuielile cu mâncarea, nu am putut ține o evidență exactă… Aș aprecia un buget zilnic aproximativ de 60-70€ pentru două persoane, mai mult decât suficient să îți satisfaci toate poftele culinare. Noi am mâncat numai în restaurante dar, în cazul în care optezi pentru mâncarea stradală, cel mai probabil vei cheltui chiar mai puțin de atât. Așa cum am spus la începutul articolului, unele cheltuieli depind în totalitate de tine și de stilul tău de a călători.

Sper că nu te-am plictisit cu articolul ăsta luuuung și că ai găsit răspuns măcar la câteva dintre întrebările tale legate de o posibilă vacanță în Maroc. Dacă mai ai și alte curiozități, te aștept cu drag în secțiunea de comentarii 🤗.

2 gânduri despre „Maroc pe cont propriu – organizare, itinerariu și costuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.