Books

Privighetoarea de Kristin Hannah

img_20190208_141210947929066.png

Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.

Sunt cărți care suscită emoții atât de intense, ale căror cuvinte te împresoară cu repeziciunea și forța unui torent ce umple năvalnic paginile albe din fața ochilor tăi, transformându-te in prizonierul rândurilor înghesuite de unde nu te vei mai putea elibera decât după punctul final, cărți care îți pătrund adânc în inimă și se decantează în memorie rămânând acolo nederanjate și de neînlăturat de viitoarele lecturi care încearcă să-și revendice timid un loc’șor numai al lor.

O astfel de carte este cu siguranță și Privighetoarea, o poveste intensă, dureroasă și emoționantă scrisă cu subtilitate și într-un mod inteligent de autoarea americană Kristin Hannah, care ne aduce în prim plan ceea ce a reprezentat pentru populația civilă ocupația nazistă în Franța anilor ’40.

Se pare că sunt norocoasă să fiu femeie. Cum se făcea că nemții încă nu realizaseră până în acel moment, adică octombrie 1941, că Franța devenise o țară de femei?

Cu curaj și pricepere, susținute de o documentare minuțioasă, Hannah își introduce cititorii în universul epic al celui de-al doilea război mondial încercând să lumineze o pagină a istoriei adesea trecută cu vederea – războiul trăit și combătut de femei curajoase care își vor transforma slăbiciunile în forță și vor lupta cu toată determinarea de care sunt capabile pentru eliberarea patriei.

Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.

Acțiunea este construită în jurul vieții a două surori, Vianne și Isabelle, despărțite prin vârstă, experiențe și idealuri, fiecare ducând propria luptă pentru supraviețuire, ambele în căutarea iubirii și a libertății.

Frica și nesiguranța cotidiană induse de ocupația nazistă alimentează neînțelegerile într-un raport deja fragil iar în cele din urmă punctele de vedere diferite și dezacordul în privința modului în care ar trebui abordate problemele le separă în totalitate.

În ciuda acestui fapt vor rămâne legate pentru tot restul vieții de un destin comun, național – Rezistența – împotriva războiului, barbarității, mizeriei fizice și spirituale. Se vor regăsi abia la sfârșit pentru a descoperi una în cealaltă transformările la care le-a supus războiul: au devenit femei capabile să îndure oroarea și să o transforme în iubire necondiționată pentru viață, pentru un bine colectiv superior propriei salvări.

Isabelle, minora, rebelă, idealistă și romantică, tânjește după dragostea și acceptarea familiei ( sau ce a mai rămas din ea după moartea prematură și tragică a mamei ), izbindu-se în mod constant de răceala unui tată alcoolic care o trimite de la o instituție de educare/reeducare la alta. Această dinamică familială va influența ulterior viața sa de adult și modul în care relaționează cu ceilalți.

Instinctivă și impetuoasă, intolerantă în fața nedreptății, obscenitatea războiului o lovește ca un trăznet – din cerul plumburiu ploua cu bombe și proiectile ce masacrau coloanele de fugari neajutorați.

Dacă în alte circumstanțe Isabelle și-ar dedica timpul unor activități adaptate vârstei sale, acum se maturizează rapid însuflețită de o voință fermă de a participa la eliberarea patriei sale și nu ezită să-și sacrifice viitorul în beneficiul celorlalți. Adoptă numele de cod Privighetoarea și, dând dovadă de determinare și excelente abilități organizatorice, va salva viețile a zeci de aviatori britanici doborâți în timpul misiunilor din teritoriul francez, ocupându-se personal de periculoasa lor repatriere.

Pentru Vianne, majora, realitatea războiului devine „palpabilă“ în momentul în care soțul Antoine este chemat pe front.

În timp ce Isabelle nu are nici un dubiu sau reținere referitoare la această luptă clandestină, Vianne, rațională și prudentă, preocupată de siguranța fiicei sale, va trebui să se adapteze unui stil de viață supus, la limita unui colaboraționism involuntar, având convingerea că prin această atitudine docilă războiul ar putea rămâne o experiență tristă dar suportabilă și că viitorul îi va restitui într-o zi viața de la început.

Înțelegerea valorii și importanței Rezistenței este pentru Vianne un drum lent și lăuntric care o va pune față în față cu alegeri și compromisuri dureroase. Transformările interioare îi vor da curajul să intre în joc, conștientă fiind că, în condițiile opresiunii, nu este posibil să te salvezi fără a deveni complice la condamnarea altcuiva.

Isabelle și Vianne devin astfel exemple feminine de răspunsuri etice și materiale la atrocitățile care au marcat viețile a milioane de oameni în timpul celui de-al doilea război mondial. Interogativele asupra responsabilității individuale și colective sunt tulburătoare mai ales dacă le suprapunem prezentului în care își fac tot mai des simțită prezența triste nostagii totalitare.

Apar și alte personaje – evrei, naziști, colaboraționiști, partizani, persoane indiferente – fiecare cu propria poveste, propriile alegeri și propriul destin marcat de nebunia lucidă a acelor ani.

Autoare nu încearcă în nici un fel să îndulcească violența acelor vremuri, mai ales cea revărsată asupra femeilor, prin urmare indignarea este inevitabilă, emoțiile puternice și neputința devine copleșitoare.

Isabelle te va face cu siguranță să plângi, îi vei admira curajul, încăpățânarea și perseverența, acțiunile ei îți vor arăta că datorită unei voințe monumentale, femeile pot fi cel puțin la fel de puternice ca bărbații.

Romanul aduce un omagiu femeilor care au participat direct sau indirect la lupta pentru eliberare și în aceeași măsură celor care au continuat să păstreze tăcerea chiar și după încheierea războiului pentru a se proteja de durere.

Datorită lor știu acum ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie.Noi, oamenii, rămânem.

Un gând despre „Privighetoarea de Kristin Hannah

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.