Books · Review

Prietena mea genială de Elena Ferrante – Tetralogia napolitană #1

Este dificil să analizezi cu ochi critic o carte atât de iubită și lăudată deopotrivă de critici și de cititori.

Am cedat tentației lecturii la mai bine de un an după ce am achiziționat o ediție în limba engleză a romanului, fără a avea prea mari așteptări.

Dacă pe de o parte mă măcina curiozitatea de a descoperi motivul pentru care acest roman este atât de apreciat și elogiat, ce anume îl face „fenomenul literar“ al momentului, de cealaltă parte, adoptând atitudinea lui „Gigi Contra“, îmi doream să văd dacă nu cumva voi descoperi vreo…greșeală, ceva în neregulă cu această carte, care ar fi putut scăpa altora…

Ce să zic, am atins ambele obiective! 😁

Descriere oficială:

„Prietena mea geniala este primul roman dintr-o serie despre doua fete inteligente si descurcarete din Napoli, care incearca sa-si construiasca o viata intr-o cultura violenta si opresiva.

O capodopera moderna a uneia dintre scriitoarele italiene cele mai apreciate, Prietena mea geniala este o poveste complexa si emotionanta despre doua prietene, Elena si Lila. Actiunea romanului este plasata in anii 1950, in mahalalele unui Napoli cenusiu. Elena si Lila cresc impreuna pe strazile pe care se duc razboaiele intre bande rivale si invata sa aiba incredere deplina una in cealalta. Prietenia lor ramane profunda, in ciuda drumurilor diferite pe care le va purta destinul. Prezentand vietile a doua femei, Ferrante spune povestea unei mahalale, a unui oras si a unei tari care sufera transformari ce vor influenta, la randul lor, relatia dintre protagoniste, memorabilele

Elena si Lila. Cine va reusi sa lase in urma universul dur al unei copilarii pe jumatate condamnate – Lila cea descurcareata si intreprinzatoare sau Elena cea sfioasa, indragostita de romane si pasionata de digresiuni filosofice?

Elena si Lila simbolizeaza o natiune supusa unor transformari majore, iar portretul pe care Ferrante il face eroinelor sale reprezinta o impresionanta meditatie asupra istoriei si a prieteniei dintre oameni.“

Incontestabil „Prietena mea genială“ este un roman valoros, povestea te captivează cu ușurință odată depășită prima parte, ușor obositoare și puțin prea lentă, încărcată de personaje și cu salturi constante de la o perioadă la alta care ar putea să îngreuneze înțelegerea desfășurării cronologice a evenimentelor.

Stilul este unul simplu și direct, acțiunea se desfășoară într-un mod alert, personajele sunt „concrete“, bine caracterizate. Este notabilă subtilitatea cu care autoarea surprinde în cel mai mic detaliu emoțiile și gândurile protagoniștilor.

Nu poți să nu empatizezi, cel puțin la început, cu Elena și Lila, două copile care încearcă să se salveze și să se elibereze din mahalaua napolitană,un microcosmos dominat de violență, sărăcie, lipsit de speranță, descris remarcabil de Ferrante într-un mod sobru și realist.

Pe de altă parte, nu puține sunt elementele negative, sau, cel puțin, nu pozitive pe de-întregul 😁, care m-au împiedicat să îi acord mai mult de 3 steluțe pe Goodreads ( aș fi preferat să fie 3,5 dar aplicația nu permite acest lucru …)

Nu am înțeles necesitatea elaborării conceptului de „dissolving margins“ – (așa apare în ediția în limba engleză, nu știu care este traducerea exactă din ediția în limba română ), acest element de natură aproape supranaturală într-un roman care, per total, este unul extrem de realist.Poate voi găsi explicația în volumele următoarea…

Se știe că „Prietena mea genială“ este primul volum dintr-o serie de 4, așadar nu mă așteptam să fie un roman autoconclusiv dar nu-mi închipuiam nici că se va sfârși atât de brusc, cu un „final“ care în realitate este practic o șcenă întreruptă la jumătate. Înțeleg necesitatea creării de suspans, stârnirea curiozității cititorului în vederea achiziționării volumelor următoare, dar, din punctul meu de vedere, un roman, chiar dacă face parte dintr-o serie, trebuie totuși să aibă o încheiere, o delimitare netă. Am avut senzația că am fost oprită de un zid care a răsărit parcă de nicăieri și de care m-am izbit cu brutalitate.Strategia de marketing este foarte bine dezvoltată dar ar fi de preferat să nu fie atât de vizibilă pentru cititori.

Nu mi-au plăcut protagonistele, niciuna dintre ele!!!
Gata, am zis-o, puteți să mă puneți la zid…😬

De exemplu Lila – Miss Perfecțiune, frumoasă, deosebit de inteligentă, desenează modele de pantofi nemaiîntâlniți până atunci, studiază singură ajungând să învețe mai mult și mai repede decât prietena ei care frecventează liceul, atrage inevitabil privirile tuturor băieților, toate hainele și coafurile purtate o fac să arate ca o divă de cinema, toate ideile pe care le are sunt geniale…ce mai, o veritabilă Mary Sue dacă nu ar fi acele mici manifestări de răutate care, paradoxal, o umanizează și o fac detestabilă în același timp.

De cealaltă parte, Elena nu reușește să aibă o existență proprie, toată viața ei pare a se desfășura în funcție de Lila, tot ceea ce face este în competiție cu aceasta, orice nouă experiență trăită i se pare inferioară față de cea a prietenei sale, simte constant nevoia de a o imita. Până și când scrie o scrisoare i se pare necesar să imite stilul epistolar al Lilei, pe care, evident, îl consideră perfect, minunat, în timp ce propriul stil i se pare banal și copilăresc. Nu este niciodată cu adevarat ea însăși, în orice împrejurare nu face decât să se gândească la ce ar face sau ar spune Lila în locul ei.
Devine cel puțin obositor, dacă nu de-a dreptul enervant, să citești pagini întregi în care Lila este pur și simplu divinizată, urmate de altele în care Elena alternează momente de invidie și admirație, disperare-când nu reușește să-și egaleze amica sau manifestări fățișe ale triumfului atunci când i se pare că, în sfârșit, a reușit să o depășească – toate acestea evidențiind complexul de inferioritate care îi otrăvește existenta.

Această prietenie fantomatică care unește protagonistele, atât de mult elogiată în marea majoritate a recenziilor, mie mi se pare a fi un raport aproape bolnav care nu aduce nimic pozitiv nici în viața Elenei, care, deși își continuă studiile, rămâne la același stil de viață „satelitar“, incapabilă să dezvolte idei, proiecte sau măcar o personalitate autonomă, nici pentru Lila, care, supărată din cauza faptului că prietenei mai puțin inteligente i-a fost permis să își continue studiile în timp ce ei nu, nu ratează nici o ocazie să-și demonstreze inteligența și să-i reamintească Elenei că, oricum, cu sau fără diplomă de liceu, ea este cea mai bună.

Un asemenea comportament, cu toate că este greșit, ar putea fi acceptat în speranța că în volumele următoare Elena va reuși să se desprindă de Lila si să ducă o existență autonomă iar cea din urmă va reuși să își îmbunătățească propria condiție socială și va renunța în cele din urmă la încercările de a-și face prietena să se simtă inferioară și inadecvată.

Și DA, strategia de marketing a funcționat! Am început volumul 2 în care sper să găsesc niște explicații, niște lămuriri…🤔

Chiar dacă unele dubii persistă, îmi doresc să pot iubi cartea asta, de dragul amintirilor din copilărie pe care le-a trezit în sufletul meu..

Oamenii sunt minunați tocmai pentru că sunt diferiți și sunt convinsă că fiecare cititor apreciază o carte în funcție de propriile experiențe de viață, de starea emoțională, de propriile relații interpersonale…

Voi ce părere aveți despre această tetralogie?

Cartea o găsiți aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.